La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 90, acesta lucra în Elveția, la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară.
CERN avea nevoie de un sistem eficient prin care informația să circule între departamente, sau chiar cu alte instituții din lume prin Internet.
Domul Berners-Lee și-a imaginat un sistem de fișiere, cărora el le spunea documente.
Tim Berners-Lee
Aceste fișiere ar fi fost legate între ele prin ancore. Ancorele nu trebuie să încarce inutil documentul. O ancoră poate să își schimbe culoarea din negru în albastru și să fie subliniată, în caz că utilizatorul folosește monitor care nu suportă culoarea albastră.
Când un om de știință citește documentul, vede doar textul, fără să conteze ce e în spatele ancorei. Când are nevoie să ajungă la următorul document, duce mouse-ul peste ancoră și apasă.
Asemenea text, care e mai mult decât text, a fost numit Hyper-Text. Practic, Tim Berners-Lee și-a imaginat Wikipedia de azi.
Acest sistem a primit numele de World-Wide-Web (WWW).
Site-urile folosesc uneori subdomeniul/prefixul www. O organizație probabil are nevoie de mai multe servicii, nu doar de un site web. Pune fiecare serviciu la câte o adresă (site-ul pe www.example.com, mail-ul pe mail.example.com, ș.a.m.d.).
Când vine o cerere prin Internet, aceasta este preluată de un calculator, care se uită la adresă. Dacă vede www., fac legătura cu serverul de Web. Dacă văd mail., fac legătura cu serverul de e-mail. De la invenția WWW, s-au mai modernizat lucrurile, și tehnic nu mai e nevoie de prefix, dar tradiția a rămas - Când un utilizator aude „www”, știe că urmează adresa unui site web.
Limbajul folosit în WWW are nevoie să marcheze unde începe ancora și unde se termină. Și această nevoie e la fel pentru orice fel de elemente are nevoie un document: Paragrafe, Liste, Imagini, și multe altele. Un limbaj cu marcaje, pentru hiper-text (Română): Hyper-Text Markup Language.
Așadar, împreună cu Web-ul, Sir Tim Berners-Lee a inventat și HTML.
Istoria versiunilor HTML
Nevoile Web-ului gândit de Tim Berters-Lee în 1991 au evoluat până în zilele noastre, așa că și limbajul HTML a suferit modificări.
Acum, HTML a ajuns la versiunea 5.
Prima versiune nu a avut număr. Pur și simplu, domnul Berners-Lee și echipa lui identificau orice aveau nevoie pentru documentele pe care voiau să le scrie și le implementau în primul browser (numit WorldWideWeb).
Abia versiunea 2 a fost standardizată.
Pe vremea când am învățat eu HTML, prin 2004-2005, eram la versiunea 4, iar prin 2008 a început lucrul la versiunea 5, care a fost publicată în 2014. Așadar, versiunile nu se mai schimbă atât de des ca în anii 1990.
În paralel, browserele au suportat o perioadă limbajul XHTML, menit să reimplementeze HTML4, dar cu regulile mai stricte ale XML.
Unele elemente s-au depreciat (există, dar e recomandat să nu le mai folosim). Un exemplu este elementul <font>, care nu mai are relevanță de la popularizarea CSS.
Există și un element care tehnic s-a depreciat, dar practic este încă folosit, dar în alt scop. <i> marca un text înclinat (Italic), dar în zilele noastre programatorii îl folosesc pentru a defini iconițe.
HTML5 există de mulți ani deja, așa că putem să folosim cu încredere elementele care au apărut odată cu această versiune.
